CIUGUban, Prima “moneda” virtuala din Romania lansata la Ciugud

CIUGUban
CIUGUban

Comuna Ciugud își lansează propria monedă virtuală (CIUGUban), menită să stimuleze reciclarea.

Comuna Ciugud își lansează propria monedă virutală, CIUGUban, prin care primăria vrea să-i recompenseze pe localnicii care reciclează ambalajele din plastic, sticlă sau aluminiu.

Proiectul presupune montarea unor stații de preluare și reciclare a ambalajelor, iar în schimbul PET-urilor, sticlelor și dozelor din aluminiu, cetățenii să primească monede virtuale pe care le pot folosi în comunitate, informează autoritățile locale.

De fapt, prima stație a și fost montată în curtea Școlii din Ciugud, cunoscută drept prima școală smart din mediul rural din România.

Ea are forma unui roboțel, iar copiii care strâng cele mai multe ambalaje pot primi bani reali în schimbul monedelor virtuale acumulate. Cu aceștia, elevii își pot finanța mici proiecte și activități.

CIUGUban
CIUGUban Robot

Următorul pas ar fi montarea unor astfel de stații în mai multe zone din comună, urmând ca cetățenii să primească reduceri la magazinele sătești, în schimbul monedelor virtuale.

Autoritățile iau în calcul inclusiv folosirea monedelor virtuale pentru a primi reduceri de taxe și impozite. Totuși, o astfel de măsură ar avea nevoie de o inițiativă legislativă în acest sens.

Inițiativa vine în contextul în care în România sistemul de garanție-returnare continuă să fie amânat, iar țara noastră este codașă la reciclare în UE și este mult în urma țintelor impuse de Comisia Europeană

Specialiștii avertizează că, dacă reciclarea va fi în continuare scăzută, taxa pe tonele de plastic nereciclat va fi plătită din buzunarul cetățenilor.